Ionel Coman

Născut la 6 decembrie 1920 în oraşul Brăila, a locuit în Bucureşti în perioada 1927—1945, după aceea s-a stabilit definitiv în oraşul Braşov, „mai aproape de munte". La 16 ani a urcat pe muntele Postăvarul. La 19 ani, avînd că „îndrumător" Buletinul Clubului Alpin Român, a făcut primul rapel pe zidul casei, după o fotografie din buletin, apoi a suit, „folosind un capăt de sfoară şi două cîrlige", mergînd singur, Ţancul Uriaşului din Valea Seacă a Caraimanului, Vîrful şi Creasta Picătura, Colţul Gălbenelelor, Hornul Ascuns şi altele. Atunci s-a asigurat în primele pitoane. În 1939 a urmat şcoala de tehnică modernă de căţărătură la refugiul Coştila, organizată de Clubul Alpin Român. În 1940 a realizat primele premiere, iar de atunci încoace, încă vreo treizeci. În iarna anului 1940-1941 are un accident grav la coborârea din Vârful Picăturii, suferind o fractură deschisă la gleznă, iar coechipierul său rupându-şi mâna. Târându-se toată noaptea acesta ajunge în firul Văii Seci a Caraimanului, de unde este salvat. Câţiva ani mai târziu îşi pierde fratele mai mic, Dorel, în aceeaşi zonă, la retragerea de pe Vârful Picăturii (la rapelurile spre Seaca Caraimanului). Pe lîngă „leagănul căţărăturii româneşti", abruptul Coştilei, pe care-l cunoaşte foarte bine, a mai îndrăgit şi alte zone: Valea Mălăeşti, pereţii din Guţanul, Padina lui Călineţ, Ciucaşul. În paralel cu practicarea alpinismului, Ion Coman s-a ocupat de cercetarea unor peşteri, a făcut vînătoare subacvatică, a schiat. A fost însoţit pretutindeni de soţia lui, Anca, tovarăş în traversările de iarnă, pe schiuri, a masivelor Iezer-Păpuşa, Piatra Craiului, Munţii Făgăraşului, Munţii Rodnei etc. Tot împreună s-au căţărat în coardă la premiera Hornului Adînc, în Muchia Roşie. Ea l-a însoţit în Turcia, urcînd pe Erciyes (pînă la 3 700 metri).

Dincolo de multitudinea premierelor efectuate, Ion Coman s-a manifestat ca un mare şi statornic propagandist al ideii şi al practicii alpinismului. Încă din 1946, îndată ce s-a stabilit la Braşov, a început propaganda prin conferinţe, a organizat o şcoală de alpinism la Cabana Ascunsă şi una pe stîncile din curtea liceului de muzică din Braşov, a condus numeroase ascensiuni colective, iar în 1968-1975 s-a ocupat de Cercul de turism al şcolii generale nr. 15 din localitate. A fost membru în comitetul F.R.T.A. şi al Comisiei de alpinism a judeţului Braşov, arbitru şi conducător al alpiniadelor de iarnă în Retezat. A scris cărţi prin intermediul cărora şi-a exprimat dragostea pentru munte, invitând, totodată, şi pe cititori să-l urmeze exemplu: Am îndrăgit munţii - 1963; Alpinism, odinioară şi azi - 1969; Excursie pe acoperişul lumii - 1974; Spre înălţimile înzăpezite ale Orientului - 1975; Aventura H '75 - 1977. Această ultimă carte a fost retipărită în 1980 în limba maghiară, sub titlul Hindukuş 75 expedicio. În afara acestor cărţi, el este autorul unui manual de alpinism, intitulat chiar: Mic manual de alpinism (1950).

Dintre ascensiunile peste hotare ale lui Ion Coman menţionăm: 

în 1969, la 49 de ani, că reprezentant al R.S.R. la o expediţie sovietică jubiliară în Pamir, cu Mircea Mihăilescu - secretarul general al F.R.T.A. - a urcat Vîrful Lenin (7 134 metri);
        1970 - a organizat prima expediţie braşoveană, cu scop alpin şi cultural, străbătînd un mare circuit în Turcia, unde a suit vîrful cel mai înalt din centrul Anatoliei (împreună cu Valentin Garner), şi anume Erciyes (3 910 metri) cu peretele său de gheaţă;
        1972 - a străbătut, cu două maşini Dacia 1100, un alt mare circuit în Turcia şi Iran, a trecut peste Munţii Alborz, la Marea Caspică, peste Munţii Bathiariei la Golful Persic, a urcat (cu Anton Demeter) cel mai înalt vîrf din Iran, Demavand (5 671 metri);
în 1975 a organizat altă expediţie braşoveană pînă în nordul Afganistanului. Acolo a escaladat Kohe Bandaka (6 843 metri) (Ion Coman, Valentin Garner, Z. Kovacs şi Anton Demeter). După fiecare expediţie a ţinut conferinţe cu proiecţii de diapozitive în diverse oraşe din ţară.
A mers pe munţi şi în Triglav, Pirin, Tatra şi a efectuat trasee de căţărătură ca: peretele nordic din Malioviţa-Bulgaria, Zabikon şi Bostrendi-Tatra cehă, Stanislavka Droga din Mnich - Tatra poloneză etc. Pentru meritele lui în propagarea alpinismului şi pentru cele înfăptuite i s-a acordat în februarie 1982 titlul de maestru al sportului la alpinism.

* * *                                                  

Articole publicate:

Ion Coman - Umarul Galbenelelor, Buletinul CAR, Anul VIII, Noiembrie 1940, nr. 2-3-4, pag. 59-62,

Ion Coman, Oscar Schobesch - Fisura Centrala din Peretele Vaii Albe, ,Buletinul CAR, Anul VIII, Noiembrie 1940, nr. 2-3-4 pag. 62-64

* * *

Alte contribuţii/viziuni cu privire la biografia lui Ionel Coman:

Dinu Mititeanu: http://dinumititeanu.ro/Ionel-Coman